Halep, în sferturi la Indian Wells. Succes net: „Vreau să mă bucur de turneu”. Faza zilei: Simona a sărbătorit de 2 ori. A crezut că a câștigat la 5-3: drum început spre fileu și mingi trimise agale. Asalt reluat miercuri

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells cu o victorie categorică, 6-4, 6-4 în fața reprezentantei Cehiei, Karolina Pliskova (cap de serie 14).
  • A treia favorită a tabloului feminin o va întâlni în turul următor pe iberica Carla Suarez Navarro (favorită 12) – învingătoare în duelul cu reprezentanta Marii Britanii, Heather Watson, 7-6(5), 3-6, 6-1. Meciul este programat miercuri pe terenul central, nu înainte de ora 22:00 (ora României), între două optimi de finală de pe tabloul masculin: Kei Nishikori (cap de serie 5) – Feliciano Lopez (favorit 12), primul meci al zilei de pe Stadium 1 și apoi Rafael Nadal (favorit 3) – Gilles Simon (cap de serie 13)
  • Florin Mergea, cel de-al doilea reprezentant al României rămas pe tabloul de la Indian Wells, are meci alături de Dominic Inglot pe terenul 2, joi dimineață nu înainte de 05:30, împotriva perechii sârbo-poloneze Nenad Zimonjic / Marcin Matkowski, în sferturile probei masculine de dublu

Simona Halep a câștigat și a doua partidă a sezonului împotriva reprezentantei Cehiei, Karolina Pliskova, cu dublu 6-4, 6-4, după succesul din finala turneului de la Dubai, din februarie. Simona a reușit marți cel mai bun meci al său la Indian Wells, din trei partide, evoluția cea mai constantă, în fața unei adversare care nu a demonstrat pe teren că este la nivel de Top 4, poziție ocupată în clasamentul în timp real al punctelor câștigate în acest sezon, la ora începerii duelului. Simona a dominat partida, cu o deplasare extrem de eficientă și lovituri agresive cu care a dictat ritmul jocului.

Așa am trăit meciul Simonei Halep

03:20 Două sferturi de finală cu prezență românească miercuri, la Indian Wells: Simona Halep revine pe arena principală cu un meci împotriva ibericei Carla Suarez Navarro (4-4 bilanțul întâlnirilor directe: ultimele două partide încheiate pe teren i-au revenit Simonei, în timp ce Navarro, marea absentă a confruntării România-Spania din Fed Cup, Galați, a beneficiat de abandonul constănțencei la Roma, în 2014 –  meci care nu apare în statistică) și perechea româno-britanică Florin Mergea / Dominic Inglot joacă împotriva unui dublu format din jucători care fac echipă în premieră în acest an chiar în turneul de la indian Wells – Nenad Zimonjic / Marcin Matkowski 


02:41 Scene incredibile pe Central: Flavia Pennetta joacă și plânge. Italianca pierde game-ul patru al meciului cu Maria Șarapova pe propriul serviciu, însă nu jocul pare a fi cel care o dă peste cap.


02:29 Esența mesajului ibericei Carla Suarez Navarro, după un meci de două ore și 19 minute cu britanica Watson: „Acceptă suferința pentru a câștiga. Fericită pentru primul meu sfert de finală la Indian Wells”


02:19 Victorie și pentru Rafael Nadal, sub semnul cifrei 3: favoritul 3, de 3 ori campion la Indian Wells, succes în turul 3 pe cimentul american


02:08 Simona le-a vorbit la cald spectatorilor despre meciul cu Pliskova, care i-a adus a patra prezență consecutivă în sferturi, din tot atâtea turnee jucate în 2015: „(n.r. Pliskova) Este o jucătoare grozavă, așa că mă așteptam la un meci greu. Îmi doresc în primul rând să mă bucur de acest turneu, de faptul că am ajuns până în sferturi. Sper să mă recuperez fizic pentru următorul meci. Mi-a fost mai ușor astăzi cu acești suporteri minunați”, a spus Simona Halep după terminarea partidei.


01:57 VICTORIE SIMONA HALEP, 6-4, 6-4, în 77 de minute. Favorita trei a trecut cu bine peste finișul fals și a încheiat meciul în nota generală a partidei: ferm, cu o doză de siguranță venită din propriul joc, dar și din reacția mai puțin ispirată a cehoaicei Pliskova, care nu a arătat ca o jucătoare care să-și justifice prezența la Turneul campioanelor, chiar dacă în prezent, ocupă ultimul loc în „careul de ași” al Race to Singapore, imediat în spatele Simonei.


01:52 Trezirea la realitate: Pliskova ține de un game de serviciu care o întoarce din drum la propriu pe Simona. 5-4, un game pe servciui și poate sărbători „pe bune”


01:49 5-3 și Simona nu știe cât este scorul! Tricolora sârbătorește deja victoria, uitând că mai are nevoie de un game. Și-a dat rapid seama de eroare și a oprit drumul spre fileu, ridicând mâinile în semn de „scuze”.


01:39 Re-break Pliskova. Simona trece și ea printr-un moment delicat: la egalitate, ratează două servicii și apoi, venită la fileu, împinge slab mingea în plasă, cedând game-ul cehoaicei. Simona dă cu racheta de pământ și se mobilează pentru un răspuns pe măsură: break în game-ul următor, pentru 4-3.


01:34 Pliskova se răzbună cu servicii apăsate, care nu acceptă răspuns și rade rapid o unitate din diferența de pe tabelă.


01:30 Simona confirmă break-ul, 3-1, chiar dacă are nevoie de trei șanse de game pentru a câștiga, cu serviciul doi. Felul în care Pliskova ratează ultimul retur, fără convingere, trădează neîncrederea în șansele de a mai conta în meci.


01:27 Break Simona, 2-1. Halep a rezolvat ecuația servciului sportivei din Cehia, cu retururi care concurează direct la secșiunea „lovitura zilei”.


01:22 După un prim meci impresionant, Rafael Nadal câștigă cu mari dificultăți  un prim set în fața americanului Donald Young în care a lovit decisiv o singură dată, dar a greșit de 15 ori, a fost primul jucător care și-a pierdut serviciul dar a revenit, a trecut în față cu break, și-a cedat din nou serviciul și în fine a reușit să valorifice un al treilea game câștigat pe lansarea adversarului. 6-4 pentru Rafa.


01:20 Forehandul îi rezolvă Simonei primul game pe serviciu al manșei secunde. Simona se lipește de linia de fund și variază colțurile terenului. 1-1


01:15 Pliskova începe din nou setul cu un game ferm pe serviciu. 1-0


01:13 SET Simona, 6-4! Favorita trei nu se complică în game-ul de închidere, utilizând perfect prima lovitură pentru a puncta și pe tabelă. Este inspirată și la solicitarea reluării video, care o scutește de încă un serviciu în final de set.


01:09 Pliskova nu mai ratează finalizarea și amână deznodământul primului set, forțând-o pe Simona să servească, la 5-4.


01:04 Pliskova nu își găsește ritmul la serviciu, greșește, greșește și greșește din nou pentru a-i face viața ușoară Simonei. Halep are nevoie de o greșeală directă a adversarei pentru a încheia game-ul, la cea de-a treia oportunitate. 4-3 pentru tricoloră.


00:55 Re-break, 2-2. Simona pierde la fel de rapid și surprinzător pe propriul serviciu, fără a reuși vreun punct. Un moment de abandon pe teren din partea favoritei o readuce în set pe Pliskova, care controlează și game-ul pe serviciu, trecând la conducere, 3-2.


00:49 Pliskova a atacat prima, a venit la fileu din primul game, dar pe tabelă, prima care face ravagii este Simona. 2-1 pentru Halep, după un break alb „cu de toate” pentru Simo: recuperare și efort uriaș în defensivă, care o împinge pe cehoaică la eroare, un cadou de la Karolina  și winner pentru constănțeancă


00:43 Pliskova începe meciul cu serviciul și livrează o primă mostră de serviciu imbatabil. Simona este nevoită să se apere, să alerge și chiar dacă forehandul recuperează bine, Karolina închide bine la fileu. 1-0 pentru reprezentanta Cehiei.


00:31 Simona, fii ca Mergea! Dacă se impune astăzi și ajunge în sferturi, a treia jucătoare a lumii va avea cel puțin sferturi de finală jucate în fiecare turneu disputat în 2015. Dacă Florin Mergea, alături de Dominic Inglot, prin victoria de ieri împotriva cuplului veteren din ATP, Cabal / Farah, are o serie de 7 sferturi de finală consecutive, Simona ar bifa o serie de 4 astfel de reușite. Mai mult, pentru Simona, o prestație fără break cedat și procentaj perfect, 100% mingi de break salvate și convertite, în fața unei tenismene care în runda precedentă a fost extrem de pragmatică, câștigând primul set cu break în singurul game ezitant pe serviciu al înaltei Garbine Muguruza, după 3 jocuri albe consecutive ale ibericei, ar fi un uriaș balon de încredere.


00:23 Simona Time și Rafa Time! Cei doi favoriți trei, de pe tablourile de simplu WTA și ATP, intră pe teren în paralel, după ce partidele dinainte s-au încheiat aproape simultan. Gilles Simon  a câștigat, 6-2, 7-5, și i-a făcut loc Simonei și Karolinei pe Terenul 3.


00:18 Serena rămâne în turneu! Mezina Williams se impune 6-7(3), 6-2, 6-2, într-un meci în care jocul său a curs la fel de anevoios ca în partida cu Monica Niculescu.


00:17 Suspansul continuă pe Terenul 3. Simon ratează două mingi de meci pe servicul adversarului și este egalat la cinci.


00:10 Michael Berrer se joacă cu răbdarea noastră. Câștigă pe serviciul lui Simon, în game-ul în care francezul a avut șansa de a închide meciul. 5-4 pentru Simon și neamțul are prima lovitură.


23:52 Stephens ne aduce puțin aminte de punctul meicului Williams – Niculescu, cu un passing care trece ca acceleratul pe lângă Serena. Dacă Monica a încercat întâi pe partea dreaptă și a finalizat în stânga Serenei, Sloane a mers direct spre backhand-ul liderului mondial și a obținut punctul. Serena nu a mai ajuns în genunchi și și-a continuat liniștită drumul spre 2-0.


23:46 Serena preia controlul pe teren, agalând la seturi.Stephens pierde viteză și încredere.


23:34 Am mai auzit sfaturile astea: „ai mâna tensionată la serviciu, relaxează-te”, i-a transmis Saviano lui Stephens, rămasă la un break în urma Serenei în setul secund. Ceea ce nu am auzit în discursul lui Victor Ioniță pentru Simona Halep a fost „distrează-te puțin pe teren” – indicație strecurată de fostul tehnician al canadiencei Bouchard.


23:32 Set Simon. 32 de minute pentru 1-0 la seturi împotriva germanului Berrer. „Gillou” ar putea termina mai repede decât cuplul S&S, Serena și Sloane


23:24 Serena începe bine setul secund. Break și mai important, serviciu reușit. 2-0 pentru moment.


23:11 Serena Willams pierde primul set, în tie-break, pentru că reverul pare anemic și eșuează în fileu, forehand-ul este ori prea lung, ori, ca și back-hand-ul, anemic, aproape de burta fielului, iar singura soluție de avarie este venirea la fileu, și aceea concretizată în doi timpi. 7-3 pentru Sloane și rămâne de văzut dacă ceea ce prevestea Vlad se întâmplă> „s-ar putea sa o lase nervii pe Serena”, dacă pierde primul set. Cu istoria dintre cele două americance și „gura mare” a lui Sloane, un eșec ar putea cauza un nou exil al Serenei pe termen lung.


22:46 Un meci mai aproape de startul Simonei: pe Terenul 3, acolo unde se va muta peste câteva zeci de minute și Nadia Comăneci, Lukas Rosol, campion la BRD Năstase Țiriac Trophy, a încheiat câștigător partida cu olandezul Haase, 6-4, 6-7(4), 7-6(3). La jumătatea setului doi, acest meci părea o amenințare reală pentru „timpul scos” de Thomas Berdych pe Central – 72 de minute. Până la urmă, ultimul punct s-a încheiat după 2 ore și 32 de minute de la primul serviciu.


22:41 Serena Williams completează revenirea în primul set, cu al patrulea game consecutiv, chiar dacă din nou, serviciul său a arătat teribil: două duble greșeli care duc statistica la 11 puncte pierdute din 15 jucate cu serviciul secund. 4-3 ;i publicul pare mai degrabă uimit și în expectativă, deși meciul a avut deja dramatism demn de declarațiile premergătoare: „fanii Serenei sunt primii care iau BAN (n.r. – sunt interziși) pe contul meu de Twitter„, după cum atrăgea atenția Sloane Stephens.


22:33 Știm cine o așteaptă pe Simona Halep în sferturile de finală: Carla Suarez Navarro, cap de serie 12, a evitat soarta polonezei Agnieszka Radwanska, eliminată de britanica Watson. Iberica a pus pe tabelă un scor confortabil în decisiv, 6-1 după 7-6(5) și 3-6 în primele două acte.


22:30 După un început „dezastruos”, ca să citez dintr-o postare a lui Vlad din secțiunea de comentarii, Serena Williams găsește în sfârșit o replică în fața mai tinerei sale conaționale: de la 3-0 cu dublu break pentru Sloane, tabela arată acum 3-2. Startul de meci promite un clasic


22:20 Super-fan: Nadia Comăneci s-a oprit pe Terenul Central al Complexului de la Indian Wells înainte de meciul Simonei Halep. Serena și a postat rapid o fotografie pe Twitter. Williams și Sloane Stephens îi fac încălzirea „Zeiței de la Montreal”.


22:05 Nu doar forumiștii noștri sunt conectați la duelul de două ore intrat în decisiv pe terenul 2, din Carla Suarez Navarro și Heather Watson. Regizorii transmisei au preferat acest final de meci ca „main event” În locul partidei Serenei Williams.


2 1:55 Răspunsul de trofeu al Șarapovei? Oare oficialii turneului de la Indian Wells au decis să-i acorde premiul Media BNPPO 2015 jurnalistului Matt Cronin înainte sau după acesta a înțepat-o pe Maria Șarapova la finalul meciului din turul trei, câștigat în minimum de seturi, în fața bielorusei Victoria Azarenka, în care rusoaica a reușit un super dropshot, într-un moment cheie al primului act. „Cât ți-a luat să înveți această lovitură?” a întrebat jurnalistul Tennisreporters.net și Tennis.com


21:40 Concurs de sprint până la anunțul „Game, set, meci!”. „Speedy Gonzales” vine de pe tabloul masculin: Tomas Berdych, cap de serie 9 la Indian Wells, l-a învins pe favoritul gazdelor, Steve Johnson, 6-4, 6-2, în 72 de minute, pe terenul central (Stadium 1), iar organizatorii le invită pe teren pe duelistele Americii din această seară, Serena Williams și Sloane Stephens.


21:30 Bun găsit! Sunt Cezara Paraschiv, și stăm împreună cu ochii pe acțiunea de la Indian Wells, în așteptarea meciului care ne interează cel mai mult – optimea de finală Simona Halep – Karolina Pliskova. Începem cu o provocare – în cât timp reușiți să numărați terenurile de tenis din fotografie? Cu o asemenea imagine de ansamblu a complexului de la Indian Wells, obținută cu ajutorul unei drone, se mai miră cineva că Larry Ellison deține turneul cel mai apropiat de un Grand Slam?


UPDATE 20:15 Iată cum arată, la startul zilei de joc, tabloul feminin al optimilor de finală la Indian Wells, un turneu organizat pe durata a două săptămâni, cu o particularitate notabilă: în primele trei tururi, fiecare jumătate de pe tabloul de simplu cu 128 de poziții are o zi la dispoziție pentru a-și desemna câștigătorii. Optimile însă se dispută în aceeași zi, atât la fete cât și la băieți. Urmează o separare temporară, pe jumătăți, pentru sferturi, înainte de semifinalele care se dispută din nou în aceeași zi.


Simona Halep – Karolina Pliskova, optimi Indian Wells. Simona Halep (favorită 3)  caută calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells și revine marți pe arena pe care a debutat în turneul californian: rejucarea finalei de la Dubai, cu reprezentanta Cehiei, Karolina Pliskova (cap de serie 14) este programată pe Terenul 3, după două meciuri din circuitul ATP, implicând jucători pe care spectatorii români vor avea ocazia să îi vadă peste o lună, pe zgura de la București (Robin Haase – Lukas Rosol și Gilles Simon – Michael Berrer).

Simona Halep – Karolina Pliskova: programul meciurilor terenul 3


Programul meciurilor pe Terenul 3

După ce și-a asigurat matematic păstrarea poziției a treia în clasamentul WTA, Simona revine pe teren în fața unei jucătoare pe care a învins-o în singurul duel direct: Pliskova impresionează cu primul serviciu în 2015, fiind sportiva cu cele mai multe servicii nereturnate din circuit (în medie, cehoaica reușește 8 ași pe meci), însă tot servciul este, prin căderi vizibile, și principala slăbiciune a sa. În ciuda potențialului letal al primei mingi a Karolinei, jucătoarea de 22 de ani are procentaj mai slab de puncte câștigate cu prima minge decât mult mai puțin temutului serviciu al Simonei.

Simona Halep – Karolina Pliskova, optimi Indian Wells, față în față

Meciul în care se întâlnesc capii de serie cei mai apropiați (Șarapova, favorită 2 – Pennetta, favorită 15, fiind al doilea duel tare din acest punct de vedere) promite să fie cel puțin la fel de complicat precum finala de la Dubai, în care Simona s-a impus, într-o oră și 46 de minute, în minimum de seturi, deși duelul ar fi putut cu ușurință să ajungă într-un act trei, după ce Pliskova a întors-o de două ori pe Simona, cu două break-uri în game-urile în care constănțeanca servea pentru trofeu. Simona a ezitat mult la serviciu atunci, iar la Indian Wells, același serviciu fost lovitara care a suferit cel mai mult (în primul meci, antrenorul Victor Ioniță a încercat să o liniștească pe Simona și să o facă să nu se gândească atât de mult la serviciu și să compenseze în raliu prin deplasare – „lasă-l așa”, a sugerat tehnicianul, în condițiile în care după Dubai, Simona nu a putut antrena această lovitură, din cauza problemelor la coaste).

Pliskova a jucat deja două finale, la Sydney și Dubai, în 2015, iar la Indian Wells a câștigat mai categoric primele două partide față de Simona, ajunsă de fiecare dată în set decisiv. Relevant este și faptul că în șaisprezecimi, Pliskova a trecut de Muguruza cu 7-5, 6-4, după ce la Dubai avea nevoie de set decisiv pentru a se impune, tot înaintea meciului cu Simona Halep.

Programul meciurilor pe terenul central: Serena Williams – Sloane Stephens este un meci al orgoliilor și al resentimentelor între două conaționale care au avut schimburi acide de replici în ultimii ani.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×